Inscrie-te in 4 EVER

Imunitatea – Lux sau Necesitate?

Toată lumea a căzut de acord că organismul uman este un organism natural. Aproape toţi ne naştem sănătoşi şi dotaţi încă de la naştere cu un sistem de protecţie împotriva oricărui tip de agresiuni, numit sistem imunitar. Atunci… De ce oare ne îmbolnăvim ? De ce oare tot mai mulţi oameni şi în special copii şi tineri se imbolnavesc de la vârste fragede ? Este imunitatea un lux sau o necesitate? Să gândim logic .

Dacă organismul nostru este natural, hrană noastră ar trebui să fie naturală. Corect ?
Pentru a fi protejaţi de orice fel de agresiuni, sistemul nostru imunitar ar trebui să fie la cote maxime. Pe o scară de la 1 la 10 ar trebui să fie cel puţin 9, dacă nu permanent 10. Corect ?
Din moment ce atât de mulţi oameni şi în special copii sunt bolnavi, este clar că sistemul lor imunitar nu este la cote normale. Iar când sistemul natural de protecţie a organismului scade, clar că vor fi afectate mai întâi organele slăbite, apoi încet şi restul organismului.
Şi în momentul în care se întâmplă asta, credem sau nu, suntem bolnavi şi trebuie să consultăm de urgenţă un specialist, adică medicul.

Însă, până să ajungem în această situaţie, este responsabilitatea fiecăruia să-şi păstreze sănătatea şi sistemul imunitar la cote maxime. Ba mai mult, atunci când avem în grijă copii, este responsabilitatea fiecărui părinte să aibă grijă de sănătatea copilului. Ce înseamnă asta ?
Să ne hrănim sănătos, adică cât mai natural cu putinţă…logic nu ? … şi să ne păstrăm sistemul imunitar la cote apropiate de 10, iar asta este valabil atât pentru noi cât şi pentru copii noştri. În această situaţie sănătatea noastră şi a celor pe care îi avem în grijă este un lux sau o necesitate ?

Cu toţii spunem că sănătatea este pe primul plan.  Să fie oare adevărat ? O considerăm o necesitate şi o punem pe primul loc ?
În urmă unor statistici făcute pe un esantion mare de persoane a rezultat că oamenii au următoarele prioritati:
1- Bunuri şi proprietăţi
2- Trend, adică ce e la modă
3- Imaginea personală
4- Distracţie şi vacanţe
5- Sănătate

În funcţie de aceste criterii sau priorităţi, gândim şi acţionăm. E clar că sănătatea nu este pe primul loc. Dovadă este şi numărul mare de persoane bolnave, de la copii până la cei maturi. Un procent substantial de persoane alocă bani – adică sunt dispuşi să plătească – pentru casă, bunuri, haine, distracţie, dar nu sunt dispuşi să plătească nimic pentru sănătate.
Asta este realitatea şi fiecare dintre noi este liber să-şi stabilească priorităţile.
Dar, din moment ce nu suntem dispuşi să plătim pentru sănătate, de ce oare ne mirăm că ne inbolnavim ? Inseamna ca pentru noi imunitatea nu este o necesitate. Există legi universale create de Dumnezeu sau natură, sau univers, cum vrem să spunem, care funcţionează indiferent dacă credem în ele sau nu. Nimeni nu a văzut legea gravitaţiei, dar putem vedea oricând efectele ei, şi ea funcţionează de fiecare dată indiferent dacă credem sau nu.
Putem sări de pe o clădire înalta fără paraşuta şi de fiecare dată legea gravitatiei va funcţiona, indiferent dacă credem sau nu.
Ca să ne ferim de neplăceri trebuie să o cunoaştem şi să o aplicăm corect de fiecare dată.

Există legea cauzei şi a efectului. Orice acţiune va genera un rezultat, efect. Dacă dorim un rezultat diferit trebuie să schimbăm acţiunea, şi o facem până când obţinem rezultatul dorit. Simplu. La fel se întâmplă şi în cazul sănătăţii noastre; dacă vrem să fim sănătoşi, trebuie să facem ceea ce trebuie, adică să ne hrănim sănătos şi să ne păstrăm sistenul imunitar la cote cât mai ridicate. Asta nu este un lux ! Este o necesitate !

Întrebarea este cum putem face asta, din moment ce totul în jurul nostru, de la aer, apă, hrană, mediul în care trăim nu mai este natural 100% ? Există soluţii şi sunt la îndemână fiecăruia. Pentru început, să fim dispuşi să alocăm un buget pentru sănătate, aşa cum alocăm bani pentru toate cele…. Adică să fim dispuşi să plătim mai mult pentru produse de calitate superioară.(naturale)
Să ne informăm bine înainte de a înghiţi ceva şi de a folosi ceva pentru îngrijire zilnică ; să nu uităm că substanţele chimice se găsesc atât în hrană cât şi în produsele de îngrijire.
Să alegem pe cât este posibil alternative naturale, chiar dacă au un cost mai mare. În timp vom observa că este mai ieftin să ne păstrăm sănătatea decât să fim bolnavi. Să acceptăm suplimentele alimentare ca o necesitate obligatorie pentru păstrarea sănătăţii pe termen lung.

Sunt două perioade într-un an, în care sistemul nostru imunitar are nevoie de susţinere suplimentară: toamna şi primăvară.
Cât de curând urmează una din aceste perioade, iar dacă vrem să fim sănătoşi şi copii noştri să nu facă ” roşu în gât ” sau alte simptome asemănătoare este necesar să luăm măsuri din timp.
Ce avem de făcut? Simplu ! Să suplimentăm aportul de minerale, vitamine şi antioxidanţi.
Nu contează ce sursă alegem. Important este să fie într-o formă cât mai naturală, iar substanţele active să fie într-o cantitate cât mai mare.
Oamenii de ştiinţă consideră că pentru acest scop, suplimentele alimentare pot fi o alegere corectă.

În opinia noastră Forever Immublend este probabil cel mai complex supliment alimentar şi conţine ingrediente valoroase pentru stimularea funcţiei imunitare. Studiaţi cu atenţie ingredientele acestui produs şi puteţi să va faceţi o părere.

Forever ImmuBlend

Forever ImmuBlend a fost conceput pentru a sprijini funcţia imunitară, acţionând global asupra sistemului imunitar, de la prima sa linie de apărare până la ultima. Fiecare ingredient al amestecului brevetat a fost ales pentru rolul esenţial pe care îl joacă în sprijinirea funcţiei imunitare. Ajută sistemul natural de apărare al corpului să funcţioneze la parametrii optimi.

Amestec brevetat de ingrediente imunostimulatoare, include lactoferina, ciuperci maitake şi shiitake, alături de vitaminele C , D şi zinc, pentru un plus de energie. Fiecare dintre aceste ingrediente cheie contribuie la starea de bine a întregului organism:
• Fructooligozaharide – ajută la menţinerea unui nivel normal al probioticelor la nivelul sistemului digestiv.
• Lactoferina – sprijină dezvoltarea celulelor imunitare şi ajută la menţinerea unui nivel optim de bacterii benefice la nivelul intestinelor.
• Ciuperci maitake & shiitake – favorizează dezvoltarea celulelor imunitare şi funcţia cardiovasculară.
• Vitamina D – fortifică celulele imunitare.
• Vitamina C – combate radicalii liberi.
• Zinc – combate radicalii liberi şi sprijină dezvoltarea celulelor imunitare.
Această formulă exclusivă se adresează tuturor aspectelor funcţiei imunitare, furnizând atât nutrienţi fundamentali necesari unui bun sistem imunitar, precum şi ingrediente naturale ce acţionează sinergic pentru sprijinirea funcţiei imunitare.Asadar concluzia corecta este ca imunitatea nu este un lux ci este o necesitate!

Daca ti-a placut acest articol trimite-l unui prieten.

Tags: , , , ,

2 Raspunsuri la “Imunitatea – Lux sau Necesitate?”

  1. Andrei September 16, 2013 at 12:28 pm #

    NECESITATE ! Fain articolul ! Salutari !

  2. Optimizare Seo December 28, 2013 at 10:10 pm #

    in sfarsit gasesc si eu cate ceva despre # Title , perfect! optimizare seo

Lasa un raspuns


7 − 3 =

Inscrie-te in 4 Ever

E gratuit. Inscrie-te acum ca sa primesti CADOU Manualul de Produse, care iti arata beneficiile asupra sanatatii, mod de utilizare, compozitie si substante active.

(pe email vei primi intotdeauna gratuit si materiale exclusive care nu vor fi publicate pe site)

  • Dupa inregistrare verifica adresa ta de email pentru a putea descarca manualul
Inchide

Introdu mai jos datele tale

Datele tale nu vor fi dezvaluite catre terte persoane